Comunichiamo con gran dispiacere a tutti i fratelli dell’umsoi di prendere nota che il Gran Maestro della G.L.d’I. Gianfranco Pilloni ha dato le dimissioni dalla Presidenza dell’Ordine UMSOI.

* * * * * * *

—– Messaggio inoltrato —–
Da: Granmaestrogranloggiaditalia <granmaestrogranloggiaditalia@gmail.com>
A: INFO UMSOI.COM <info@umsoi.com>
Inviato: Mercoledì 30 Novembre 2011 22:05
Oggetto: Re:

Le mie dimissioni sono irrevocabili, per quanto riguarda Bogdan lei lo puo anche espellere dall’umsoi ma le ricordo che e Il gran commissario della marea Logia rumena riconosciuta dalla gran loggia d’Italia umsoi , e gode della mia più totale fiducia , in quanto persona onesta , seria e disponibile al contrario dei ladroni che lei si a tirato dentro casa . Con questo sapia che per me Bogdan resterà al suo posto e sarà il responsabile della gran loggia d’Italia in Romania .
Con questo mi auguro che il discorso Romania sia chiuso ,luogo dove lei come umsoi farà ciò che più ritiene opportuno e io finche rappresenterò la gran loggia d’Italia faro ciò che più riterrò giusto e non permetterò a nessuno di interferire.
Le comunico sin d’ora che non presenzierò a nessuna gran loggia , in quanto ho comunicato le mie dimissioni irrevocabili per raccomandata , inoltre il mio pensiero e come già detto solamente per la gran loggia d’Italia umsoi .
Le faccio i più sentiti auguri sperando che il mio successore possa soddisfarla più di quanto ho potuto fare io .
Saluti Gian Franco Pilloni

****************************

Transmis mesaj —–
De la: Granmaestrogranloggiaditalia <granmaestrogranloggiaditalia@gmail.com>
A: INFO UMSOI.COM <info@umsoi.com>
Trimis: miercuri treizeci noiembrie 2011 22:05
Subiect: Re:

Demisia mea este irevocabila, în ceea ce priveste Bogdan ea poate scoate, de asemenea, dall’umsoi, dar amintiti-va ca comisar si de mare maree Logia român a recunoscut de catre Marea Loja din Italia umsoi, si are încrederea mea cea mai mare masura, ca o persoana sincer, serios si alt mod de catre tâlhari ca ea trase la domiciliu. Acest lucru pentru mine Bogdan Sapia ramân în vigoare si vor fi în responsabilitatea a Marii Loji a Italiei în România.
Cu acest Sper ca discutia este închisa România, ca un loc unde veti face ceea ce umsoi mai sunt considerate adecvate, atât timp si voi reprezenta Marea Loja din Italia, va face ceea ce voi simti mai drepte si nu lasa pe nimeni sa interfereze.
Pentru a va informa acum ca nu va participa la orice Loji, asa cum am informat de demisia mea irevocabila înregistrat, de asemenea, si gândurile mele dupa cum am spus numai pentru Marea Loja din Italia umsoi.
Îti dau cele mai bune urari si speranta ca succesorul meu ar putea satisface mai mult decât puteam eu face.

Ceea ce priveste Gian Franco Pilloni

**************************************

Copie a scrisorii primite de către fostul Marele Maestru Gianfranco Pilloni

Unione Massonica di Stretta Osservanza Iniziatica

Masonic Union of Strict Initiation Observance

Union Masonica de Estrecha Observancia Iniciatica

Respectarea Strictă Uniunii Masonice Iniţierea

Obbedienze con il quale abbiamo firmato accordi

Grand Lodges with whom we have signed agreements

.

Grandes Logias con las que hemos firmado acuerdos

.

Loji Mare cu care am semnat acorduri

Visiona i nostri rapporti cliccando sui link:

Watch our reports by clicking on the links:

Vea nuestras relaciones clic en los enlaces:

Uita-te la rapoartele noastre, făcând clic pe link-urile:

• Might and Freedom
• -
• G. L. Macedone -UMSOI
• -
• G.O.P.A -UMSOI
• -
• R. L. Vassalli -UMSOI- Malta
• -
• R.S.A.A. Washington. -U.S.A.
• -
• G. L. M. W. - U.S.A.
• -
• A.F. & A.M. - U.S.A.
• -
• G. O. R. S. M. -UMSOI
• -
• Grandes Lojas Americanas Unidas
• -
• GL del y Los L. Apcetados Masones del Paraguay
• -
• Gran Loja Carbonaria-UMSOI-do Brasil

• Grande Oriente d’Italia Piazza del Gesù-Serenissima Gran Loggia Nazionale D’Italia-
  
• 
  
• Ancient and Primitive Rite of Memphis Misraim of Freemasonry in Bulgaria
• -
• Gran Loija Tradicional de Portugal
• -
• Gran Logia de la Republica de Colombia -UMSOI
  
• -
• www.granloggiaunitameridionale.it

• MARELE ORIENT din ROMANIA -UMSOI
• 
  
• Gran Loja Unida do Pantanal Mato Grosso -UMSOI-Brasil
• 
  
• www.massonerialafenice.it/-UMSOI

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

apăsaţi-Marea Lojă din Italia umsoi e GLOB umsoi Brasil nu mai face parte din organizaţia noastră

Comunicato-la Gran Loggia d’Italia umsoi e la GLOB umsoi del Brasile non fà più parte della nostra organizzazione

prensa-la Gran Logia de Italia umsoi y a GLOB umsoi do Brasil ya no forma parte de nuestra organización

press-the Grand Lodge of Italy umsoi and the GLOB umsoi from Brasil no longer part of our organization

presse la Grande Loge d’Italie umsoi e la GLOB umsoi de Brasil ne fait plus partie de notre organisation

-Notizie di caratettere sociale-

-Social news-

-Noticias sociales-

-Stiri Social-caratettere-

www.umsoi.org

VASILE ALECSANDRI (1818 sau 1821-1890)

scriitor si om politic.

Participa la Revolutia de la 1848, la unirea Moldovei cu Tara Romaneasca, in 1859, indeplinind apoi mai multe misiuni diplomatice in Italia si Franta (1859), respectiv la Paris (1885-1890).    A condus revista Romania Literara (1855) si a publicat prima culegere de poezie populara romaneasca “Poezii poporale. Balade. Cantice batranesti”(1853). A fost membru fondator al Societatii Literare Romane (1867), apoi membru de onoare al Societatii Academice Romane (1871). In 1857 era membru al unei loji francmasonice din capitala Moldovei.

NICOLAE BALCESCU (1819-1852):

om politic, istoric, economist, scriitor si ganditor democrat-revolutionar.

Participa activ la Revolutia din 1848, pregatita, in prealabil, in cadrul societatii secrete (lojii masonice) “Fratia”. Secretar al Guvernului Revolutionar Provizoriu de la 1848. A avut un rol de seama in stabilirea obiectivelor revolutiei din Tara Romaneasca, in conducerea si orientarea acesteia. A fost figura cea mai inaintata a Revolutiei de la 1848 din Tarile Romanesti, unul dintre cei mai proeminenti revolutionari europeni.

ION C. BRATIANU (1821-1891)

om politic.

Fratele lui Dumitru C. Bratianu. De mai multe ori ministru si prim-ministru. Participa la    Revolutia de la 1848, face parte din Divanurile Ad-hoc (1857), este membru al Partidului Liberal (din 1860) si fondator al Partidului National Liberal (1875), ministru de Finante (1866), de Interne (1867, 1876) si de Razboi (1867), prim-ministru (1881). A avut un rol important in orientarea politicii externe romanesti catre Puterile Centrale. Membru de onoare al Academiei Romane (1885). Initiat in francmasonerie in 1846 la Paris, in Loja “Ateneul Strainilor”; tot aici se afiliaza Lojii “Trandafirul Perfectei Taceri”, in care i se acorda, la 14 iulie 1847, gradul de Maestru. In 1848 era afiliat Lojii bucurestene “Fratia”, dupa care se reintoarce la Paris, unde va fi arestat dupa cativa ani pentru aparticipare la atentatul impotriva lui Napoleon al II-lea. Se intoarce la Bucuresti si fondeaza, in 1857, alaturi de alti frati reveniti si ei din exil, Loja “Steaua Dunarii”. A participat la actiunea de inlaturare de la conducerea tarii a domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

BOGDAN-PETRICEICU HASDEU (1838-1907)

scriitor, lingvist, folclorist si istoric.

Membru al Societatii Academice Romane si vice-presedinte al Academiei Romane in perioada 1885-1906. Nu se cunosc data si locul initierii sale. Urmatoarele cuvinte, care ii apartin, pot fi considerate relevante in ceea ce priveste aderenta sa la Ordin: “Ce este Romanismul? El este pentru noi prima conditiune ca sa putem iubi Umanitatea. El este pentru noi prima conditiune ca sa putem iubi Libertatea. El este pentru noi prima conditiune ca sa putem iubi Adevarul. Romanismul este Umanitate, Libertate si Adevar.”

HORIA HULUBEI (1896-1972)

fizician.

Îsi sustine dectoratul la Paris, dupa care este asistent (1936) pâna la profesor si rector al Universitatii din Bucuresti. A descoperit elementul 87 din tabelul lui Mendeleev, pe care l-a botezat, în amintirea provinciei sale, Moldavium. A elaborat lucrari de spectroscopie, fizica particolelor elementare si fizica nucleara, organizând primele cercetari românesti în domeniul fizicii atomice. Membru corespondent (1937) si membru titular (1946) al Academiei Române. Nu se cunosc (înca) locul si data initierii sale. În decembrie 1944 facea parte, alaturi de generalul Pandele si jurnalistul N.D. Cocea, din Comitetul care a hotarât convocarea Conventului privind reaprinderea luminilor masonice în România. În perioada 1945-1948 a fost “membru al Comitetului de reorganizare si conducere a Francmasoneriei progresiste române, acceptata si controlata de Partidul Comunist” (Horia Nestorescu-Balcesti).

MIHAIL KOGALNICEANU (1817-1891)

istoric, scriitor, publicist si om politic.

Studii la Luneville si Berlin. Profesor de istorie nationala la Academia Mihaileana (1843). In cuvantul de deschidere la acest curs a afirmat printre primii ideea potrivit careia cunoasterea istoriei patriei este o chezasie a afirmarii nationale. Nu a participat direct la Revolutia de la 1848, dar a fundamentat, prin ideile sale, doctrina pasoptista. A fost de mai multe ori ministru: de Interne, de Externe si prim-ministru. Si-a legat numele de secularizarea averilor manastiresti si de reforma agrara infaptuite pe vremea principelui mason A.I. Cuza, si de actul proclamarii independentei de stat a Romaniei (9 mai 1877), pe timpul principelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen (si el mason). A fost printre primii membri alesi ai Academiei Romane (1868). Inca din 1844 era Venerabilul unei loji bucurestene.

TITU MAIORESCU (1840-1917)

critic literar, estetician si om politic.

Absolva, ca sef de promotie, Academia Theresiana din Viena (1851-1858), continuandu-si studiile la Berlin si Giesen, unde obtine licenta in litere si filosofie (1860), la Sorbona si licenta in drept (1861). Reintors in patrie, obtine un post in magistratura la Tribunalul de Ilfov (1862), apoi va fi profesor universitar de istorie, filozofie si logica la Iasi si la Bucuresti. In 1863 a fondat la Iasi Societatea literara “Junimea”. In urma unui proces de imoralitate, este suspendat din invatamant in 1864, dar intra in avocatura si din nou in invatamant (1865), de unde va fi demis iar in 1868. Regalist si conservator, intra in politica si este ales deputat (1874), ocupand succesiv urmatoarele portofolii ministeriale: al Cultelor (1874-1876), agent diplomatic la Berlin (1876-1900), de Justitie (1900-1901,1912) de Externe (1911-1912, 1912-1914), iar ca prim-ministru (1912, 1913) prezideaza Congresul de Pace de la Bucuresti (1913), in urma razboaielor balcanice. Intre 1884 si 1909 este profesor la Universitatea din Bucuresti, rector al acestei institutii (intre 1892 si 1897). Pana in 1914 a fost presedintele Partidului Conservator. In critica literara a sustinut principiul autonomiei estetice si, prin teoria “formelor fara fond”, a denuntat transplantarea formala a unor institutii si reforme inadecvate situatiilor prin care trecea Romania la sfarsitul secolului al XIX-lea. A introdus criteriul estetic in judecarea valorilor poetice (O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867), a studiat unele probleme de lingvistica (Despre scrierea limbii romane), a contribuit la afirmarea unor reprezentanti ilustri ai literaturii autohtone, precum Mihai Eminescu, Ion Creanga, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici (Critice, 3 vol.). Logician (Logica), orator (Discursuri parlamentare) si memorialist (Insemnari zilnice) de exceptie, a fost numit membru al Societatii Literare Romane (viitoarea Academie Romana) inca din 1867, fiind vicepresedintele acesteia (1880) si presedintele sectiunii literare (1889). Initiat, asemenea majoritatii junimistilor, in Loja ieseana “Steaua Romaniei”, la 26 noiembrie 1866 (loja, al carei Venerabil era George Sutu, fusese constituita la 18 august acelasi an). Dupa cateva luni, la 11 februarie 1887, primeste gradele de Companion si Maestru, tot in aceasta loja.

MIHAIL SADOVEANU (1880-1961)

scriitor si om politic.

Intre 1900 si 1919 a fost director al Teatrului National din Iasi. La 24 de ani era copist la Casa Scoalelor, iar la 27 de ani, subsef de birou la Directia artelor din Ministerul Instructiunii si Cultelor, inspector al cercurilor culturale. In 1908 a devenit vicepresedinte al Societatii Scriitorilor Romani, iar apoi presedinte al acesteia. Membru corespondent (1916) si membru titular (1921) al Academiei Romane. Premiul National (1924). Redactor la Samanatorul, Cumpana, Insemnari literare, Insemnari iesene, unul dintre principalii colaboratori ai Vietii romanesti, director al Adevarului si al Diminetii. Opera sa literara cuprinde povestiri si romane istorice (Neamul Soimarestilor, Fratii Jderi, Zodia Cancerului sau Vremea Ducai Voda, Creanga de aur, Nicoara Potcoava), proza de investigatie sociala (Bordeenii, O istorie de demult, Venea o moara pe Siret, Baltagul, Hanul Ancutei), naratiuni si descrieri (Tara de dincolo de negura, Noptile de Sanziene, Valea Frumoasei, Nada Florilor, Locul unde nu s-a intamplat nimic) etc. A mai scris studii, povestiri si romane inspirate de apartenenta sa la Ordinul Masonic si de credinta intr-o lume mai buna (Lumina vine de la Rasarit - conferinta tinuta in 1945; Lupta pentru pace. Al doilea Congres Mondial al partizanilor pacii la Varsovia - conferinta tinuta la 19 decembrie 1950 in sala Ateneului Roman; romanul Mitrea Cocor). In perioada interbelica a fost membru al Partidului Agrar, deputat (1926), senator si presedinte al Senatului (1931), iar dupa al doilea razboi mondial, in virtutea ideilor sale, trece de partea comunistilor, fiind membru al Prezidiului Adunarii Deputatilor (1947), vicepresedinte al Prezidiului Adunarii Deputatilor (1948-1961), conducatorul delegatiei Romaniei la Congresul Mondial al Pacii de la Paris (1949), membru in Consiliul Mondial al Pacii. Nu se cunosc locul si data initierii sale. Intre 1927 si 1930 a fost Venerabilul Lojii iesene “Dimitrie Cantemir”, iar din 1932 al Lojii “Moldova”, din acelasi oras. Intre 1930 si 1935 a indeplinit si urmatoarele demnitati masonice: Mare Maestru Adjunct al Marii Loji Nationale din Romania (MLNR), Pro Mare Maestru al MLNR, Mare Maestru al MLNR si Mare Maestru al Francmasoneriei Romane Unite. Fratele sau, Vasile Sadoveanu, de profesie inginer agronom, a fost, de asemenea, mason.

NICOLAE TITULESCU (1882-1941)

om politic si diplomat de talie internationala.

Numit si “Cavalerul Pacii mondiale”. Dupa obtinerea licentei in drept la Pris, revine in tara ca avocat in Baroul de Ilfov. Profesor universitar de drept civil la Iasi (1905) si Bucuresti (1909), deputat (1912), delegat la Conferinta de Pace de la Trianon (1920), unde a avut un rol deosebit in recunoasterea granitelor Romaniei Mari. Ministru de Finante (1917-1918 si 1920-1921), ministru plenipotentiar la Londra (1921), de doua ori ministru de Externe (1927-1928 si 1932-1936), delegat permanent (1920-1936) al Romaniei la Liga Natiunilor, fiind singurul diplomat ales de doua ori ca presedinte al acestei organizatii (1930 si 1931). Membru de onoare (1930) si membru titular (1935) al Academiei Romane. Presedinte al Academiei Diplomatice Internationale. A fost unul dintre cei mai straluciti oratori si creatori de politica internationala pentru promovarea si mentinerea pacii. Indepartat din guvern (august 1936), a emigrat in Franta. A simpatizat cu adeptii Republicii Spaniole in timpul razboiului civil din aceasta tara (1936-1939). Nu se cunosc locul si data initierii sale, efectuata probabil cand se afla la studii in Franta.

ALEXANDRU VAIDA VOEVOD (1872-1950)

medic si om politic.

In timpul studiilor de medicina efectuate la Viena, saluta delegatia romana care a adus aici Memorandumul (1892) si participa la organizarea unui congres care critica stapanirea maghiara in Transilvania si al partidului National-Taranesc, reprezentant al romanilor din Transilvania in Parlamentul de la Budapesta, citeste, in 1918, in acest Parlament Declaratia de valorificare a dreptului de autodeterminare al Natiunii Romane. A fost ales de Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia (1 Decembrie 1918) membru in Consiliul Dirigent al Transilvaniei (1918-1920) si membru al delegatiei care a prezentat, regelui Ferdinand I, Actul Unirii. Dan Amedeu Lazarescu ii prezinta astfel activitatea: “Intre decembrie 1919 si martie 1920 s-a aflat in fruntea Guvernului Romaniei, calitate in care, dupa intoarcerea lui Ionel Bratianu, a condus delagatia tarii noastre la Conferinta de Pace de la Paris. A fost ministru de Interne in guvernele formate de Partidul National -Taranesc (10 noiembrie 1928 - 6 iunie 1930 si 13 iunie - 9 octombrie 1930) si apoi din nou prim-ministru (6 iunie - a august 1932 si 4 ianuarie - 13 noiembrie 1933). In martie 1845 a fost arestat, iar apoi detinut cu domiciliul fortat pana la sfarsitul vietii”. Dupa Dan Amedeu Lazarescu, Vaida-Voevod a solicitat primirea in Loja intelectuala “Ernest Renan” in primele luni ale anului 1919. “Dupa ce Bratianu a semnat in numele Romaniei, la 28 iunie 1919, Tratatul de Pace cu Germania, in Galeria oglinzilor din castelul de la Versailles, el a parasit Parisul si a revenit in tara…” In acest context, Vaida-Voevod a fost audiat la 7 iulie 1919, in vederea initierii care a avut loc abia la 4 august, fiind primit ucenic in loja solicitata. La 20 septembrie 1919 a participat, la Paris, ca invitat special, la sedinta de inchidere a Conventului anual al Marelui Orient de Franta. “In calitatea lui, recunoscuta, de membru al Marelui Orient, Vaida a avut prilejul sa trateze cu Clemenceau si cu George Lloyd, ei insisi membri ai societatii secrete, in cu totul alte conditii decat Ionel Bratianu… Pe buna dreptate, V.V. Tilea aprecia in lucrarea sa Actiunea diplomatica a Romaniei, publicata in 1925, ca Alexandru Vaida-Voevod a stiut sa construiasca pretentiilor noastre o baza armonizata cu interesele Aliatilor, izbutind sa castige Romaniei, in scurt timp, locul si rolul cel mai important intre toate statele Europei Centrale si Orientale”. Dupa Horia Nestorescu-Balcesti, la 21 iunie 1923, Vaida-Voevod a fost ales Membru Emerit al Suveranului Sanctuar al Romaniei (deci primise deja gradul 33), iar in 1928 a fost ales Mare Orator Adjunct.

La foarte scurt timp dupa infiintarea ei la Londra, 24/06/1717, Masoneria s-a stabilit si pe teritoriul Tarilor Romane, intre anii 1733 si 1740. Prima loja s-a infiintat la Iasi in 1742. Apoi, in 1744 s-a infiintat Loja Moldova( certificata de diverse documente si o medalie masonica). O Loja noua, ca si Loja Moldova, avea nevoie de o personalitate marcanta a societatii moldovenesti, de un om cu rang inalt. Astfel, in 1776 a fost ales Leon Gheuca, episcopul de Roman (1769-1,785), decan al Huşilor între 1769 şi 1770 şi Mitropolit între 1786 şi 1788. Acest om cultivat, avand o bibliotecă mare la dispoziţia sa, a devenit evident un politician şi un diplomat fin.
El a fost primul dintr-un şir de episcopi şi episcopi metropolitani care au ales să se alăture Masoneriri şi mişcarii sociale, şi în special celei religioase, rămanand în mintea credincioşilor şi în analele Ortodoxe ca unul dintre agenţii săi cei mai capabili.

Mitropolitul Leon Gheuca
La scurt timp după moartea Mitropolitului Gavriil Calimachi, Patriarhul Ecumenic, împreună cu sultanul, au vrut să aducă la mitropolie pe un anumit Iacob, un grec, Superior al Manastirii Baenavschi din Iasi. Împotriva acestei încercari, reprezentanţii Moldovei, printre care mulţi erau masoni, au trimis un protest la Înalta Poartă. În final, moldovenii au reuşit sa-l aleaga pe Leon Gheuca pentru mitropolie, şi cu insistenţa domnitorului şi a Patriarhului, grecul Iacob a devenit episcop al Romanului.
Leon Gheuca descindea dintr-o familie boierească, el fiind un fost călugăr de la Putna, apoi “protosinghel” al Mitropoliei. Ajutat de Calimachi, el a devenit episcop de Roman în 1769 si a primit mitropolia în 1786. Ca episcop, iar mai târziu ca Mitropolit, a fost mai mult preocupat de problemele culturale, fiind bun prieten cu cel mai mare prelat sârb Dositei Obradovici.
Episcopul Leon a încurajat, de asemenea, activitatile de tipărire de la Manastirea Putna, prin publicarea unei carti intitulata “Carte de Imn”‘ şi a unei “Pastorale”. In primele pagini ale “Cartii Imnului” există un grup de vederi înţelepte în ceea ce priveşte mântuirea şi comportamentul de la Curtea Domneasca, inspirate din cartea “Exemple filosofice” tradusa şi tipărita de către Antim Ivireanu în 1713.
El a murit în ultimele zile ale anului 1788 şi este înmormântat în Catedrala “Sf. Gheorghe” (vechea biserică a mitropoliei), temelia acestei precursoare.

Episcopul-Melchisedec-Stefanescu
Un al doilea personaj este marele laic şi, mai târziu, savant teolog Mihail Ştefănescu, care a luat numele de Melchisedec, după ce a devenit cleric. El a fost profesor de teologie la Seminarul Teologic din Socola. A studiat la Iaşi şi la Universitatea de Teologie din Kiev, şi în scurt timp el a devenit rector al Seminarului Teologic din Husi, a imbracat sutana în 1853, devenind apoi episcop. El a fost adjunct al episcopului de Husi (1861), adjunct la Dunarea de Jos (1864) şi profesor permanent între 1865 şi 1878 la Roman. A facut parte din guvernul Kogălniceanu( mason). On the external clerical plan, he became conspicuous in two full-sized actions: Pe plan extern de activitate, el a devenit vizibil în două acţiuni de prima marime:
a) după participarea la Congresul de la Bonn (1875) unde s-a ridicat problema unirii “vechilor catolici” - care au respins catolicismul - cu protestanţii şi ortodocsii, el făcand un raport favorabil asupra chestiunii.
b) el este, de asemenea, promotorul şi apărătorul autocefaliei Bisericii Române fata de Patriarhia din Constantinopol, un act normal după unirea celor două principate: Ţara Românească şi Moldova. Între timp el a lucrat în Loja “Renaissance”, în oraşul Ismail, ajutându-l pe Kogălniceanu la punerea în aplicare a legii cu privire la secularizarea arhivelor mănăstiresti.
Activitatea sa religios-politica şi mai ales din învăţământ a fost una remarcabila.
El descindea dintr-o familie de preoţi vechi din Garcina (judeţul Neamţ), avand mai multe rude care au ales monahismul: ambii bunici, ex-preoţi de mir, doi fraţi (arhimandritul Ieronim şi Episcopul Valerian) si doua surori (Evghenia-calugarita la Varatic, Suzana - stareţă la Războieni).
A servit în timpul vieţii sale trei eparhii şi în mod natural preocuparile sale au fost in primul rand problemele ecumenice şi pastorale. El a încurajat mulţi tineri, dornici de cunoaştere, trimitandu-i în străinătate cu burse de studiu (un bun exemplu care ilustrează bine gestul este cel al celebrului muzician Gavriil Musicescu, care a fost trimis de Episcopul Melchisedec la Petersburg pentru a studia muzica corala).
Trebuie subliniata si activitatea socio-politica din timpul Unirii, atunci când el era lector la Seminarul Teologic din Husi, fiind un susţinător fervent al Unirii înaintea fetelor bisericesti.
În 1857 a fost ales deputat în Divanul ad-hoc reprezentand biserica de la Husi. De asemenea, el a propus să se pună capăt dependenţei Bisericii Ortodoxe Române fata de orice Patriarhie străina, adica sa se proclame autocefalia acesteia şi sa se stabileasca o autoritate centrala sinodica, în care clerul de mir trebuie de asemenea să fie reprezentat..
El a devenit ministru al culturii în timpul guvernului Kogălniceanu, doar pentru un an, din cauza atacurilor din partea marii nobilimi, care nu putea accepta ca un funcţionar arhiereu sa fie ales într-un asemenea rang înalt. A fost forţat să-şi prezinte demisia, semnata cu ” mult regret ” de Alexandru Ioan Cuza.
În 1865 a plecat împreună cu ministrul Ioan Cantacuzino la Petersburg, într-o misiune diplomatică, unde a fost primit de către Tarului Alexandru al II-lea.
Râvna dovedita în timpul întreagii sale activitati politico-misionare poate fi redusă la o singură propoziţie rostită în Petersburg: “Biserica nu ne poate izola pe noi de ţara noastră, interesele ţării nu pot fi necunoscute pentru Biserica.”
Dar numele lui Melchisedec a rămas înscris, nu numai în istoria Bisericii Ortodoxe, dar şi în istoria culturii româneşti, prin cercetările sale - contribuţii preţioase la îmbogăţirea patrimoniului nostru cultural şi la dezvoltarea istoriografiei româneşti.
Activitatea sa culturală a dus la alegerea lui ca membru permanent al Societăţii Academice Române incepand cu 10 septembrie 1870 şi al Academiei Române din 1879.
De la episcopul Melchisedec a rămas o corespondenţă bogată, publicata numai în ultimii ani. Scrisorile lui, adresate unor politicieni şi colegi din Sfântul Sinod sau de la Academie, unor savanţi, preoţi şi călugări, co-lucrătorilor sai din Ismail şi Roman, precum şi membrilor de familie, evidenţiaza pregătirea sa distinsa, spiritul sau practic de gospodar, dragostea pentru ţara şi biserica sa, precum şi caracterul său incoruptibil.
Episcopul Melchisedec s-a dovedit a fi un om de valoare, nu numai în viaţa, dar chiar şi după moartea sa, prin intermediul voinţei sale. Averea lui a fost data Episcopiei Romanului şi o sumă de 1000 de lei anual a fost data unui tanar plecat să studieze în Petersburg. Bogata lui biblioteca (82 de manuscrise şi 2511 cărţi ) a fost donata Academiei Române. Astfel, el si-a înscris numele alături de cel al episcopului Dionisie de la Buzau si cel al Mitropolitului Iosif Naniescu, fondatorii Bibliotecii Academiei Române.
Episcopul Melchisedec s-a dovedit a fi un ierarh cu o cultură multilaterală, cu o viaţă spirituală distinsa, cu opinii vaste şi avansate, ca un gospodar priceput. Pentru toate aceste el a fost deosebit de apreciat de contemporanii săi: domnitorul Al.I.Cuza şi prietenii lui Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri şi alţii. Dar tocmai activitatea sa prodigioasă şi superioritatea spiritului său i-au adus mai multe adversităţi. El a fost atacat în presă timp de mai mulţi ani, fiind acuzat de sprijinirea reformelor lui Cuza, de a fi în relaţii cu Rusia şi cu Biserica Ortodoxă Rusă.
Toate acestea au împiedicat alegerea sa ca Mitropolit-Primat, atât în 1875 şi în special în 1886, după moartea lui Calinic, când Biserica Ortodoxă trecea prin momente dificile şi atunci când nevoia de un om superior, cum era el, s-a simţit mai mult decât oricând.

Mitropolitul Veniamin Costachi
Se trăgea dintr-o veche familie boierească. S-a călugărit în 1784, ajunge ieromonah în 1788, egumen la Sfântul Spiridon din Iași în 1789, episcop de Huși (26/27 iunie 1792), apoi de Roman în iunie 1796, și Mitropolit al Moldovei la 13 martie 1803.
Din informațiile care se găsesc în testamentul său și din notița autobiografică tipărită la finalul lucrării Funie întreită, se vede că a învățat mai întâi la “Academia Vasiliană” din Iași, și apoi la Mănăstirea Neamț, că s-a călugărit la 15 ani, la dorința tatălui său care era bolnav. Protectorul său a fost Iacob Stamate, episcopul Hușilor, care-l recomandă Mitropolitului Leon (1786-1788), și astfel ajunge la vârsta de 21 de ani egumen la Mănăstirea Sfântul Spiridon din Iași. Cum protectorul său Iacob ajunge in funcția de mitropolit, Veniamin este ales episcop de Huși la vârsta de 24 de ani. În această funcție se ocupă de îmbunătățirea școlilor și bisericilor(de ex.actuala biserică din satul Ulmi comuna Belcești jud.Iași construită cu sprijinul său) dar face și alte fapte generoase, care îi atrag iubirea tuturor celor care-l cunoșteau și l-au făcut cunoscut și simpatizat în toată Moldova. Așa se explică faptul că în 1803, la moartea lui Iacob Stamate, a reușit să se ridice pe scaunul Mitropoliei. În această înaltă demnitate, Veniamin duce o activitate neobosită și se arată totdeauna însuflețit de cea mai mare dragoste pentru țară.
În primul rând se ocupă de școli și izbutește să-l convingă pe Alexandru Moruzi să dea faimosul hrisov din 24 mai 1803, care cuprindea următoarele dispoziții:
1. Se instituie pentru conducerea școlilor, o eforie compusă din mitropolit și doi boieri mari;
2. Se înființează 6 școli românești județeene în principalele orașe ale Moldovei;
3. Școlile sunt deschise deopotrivă și pământenilor și străinilor, și bogaților și săracilor, iar pentru copiii lipsiți de mijloace se instituie un număr de burse;
4. Pe lângă taxa de 4 lei, percepută de la preoți, pentru întreținerea școlilor, se va lua și din visteria țării o sumă însemnată.
Tot în anul 1803 se înființează Seminarul Teologic de la Iași. El s-a ocupat de bunul mers al școlilor și i-a ajutat și pe tinerii silitori, cum au fost de exemplu Asachi și Seulescu, pe care i-a trimis în străinătate să-și continuie studiile, dar a și tradus și tipărit cărți necesare bisericii și învățământului. Tot din primul an ca mitropolit a organizat și învățământul preoțesc și a întemeiat seminarul de la Socola, care mai târziu a luat numele de “Seminarul Veniamin”, și a înființat și o școală de muzică bisericească.
Datorită condițiilor istorice, mitropolitul Veniamin a fost de două ori caimacam (locțiitor de domn). Intrarea rușilor în Moldova, l-au silit să demisioneze și să stea retras până la 1812 când a fost iarăși chemat de Adunare ca să ia conducerea. Curând însă au venit împrejurări nenorocite atât pentru țară cât și pentru dânsul. Eteria grecească de la 1821 produce o teribilă anarhie și răspândește peste tot jaful și focul. Guvernul legal al țării se desființează și conducerea statului rămâne în mâna mitropolitului, care apără drepturile Moldovei, se împotrivește exceselor eteriștilor și ascunde în clădirea Mitropoliei pe cei mai prigoniți. În cele din urmă este și el nevoit să plece. Întorcându-se după restabilirea liniștii, și-a reluat cu mai multă ardoare nobilele sale acțiuni, dar amestecul guvernului în afacerile bisericești, l-au silit să se retragă în 1842, în timpul domniei lui Mihail Sturdza, la Mănăstirea Slatina, unde a și murit după 4 ani.
Altă latură a activității sale este cea a ctitoririi de locașuri sfinte. În anul 1833 a inițiat construcția monumentalei Catedralei mitropolitane de la Iași, care va fi terminată de unul dintre urmașii săi, Iosif Naniescu. Numeroase mănăstiri și schituri din Moldova, între care Neamț, Agapia, Miclăușeni, Durău, Sihăstria sau Slatina, îl consideră mare ctitor.
De la Veniamin Costache avem o sumă de traduceri de cărți, unele tipărite, altele manuscrise. Acestea sunt cărți dogmatice, cărți necesare serviciului bisericesc și lucrări de istorie bisericească.

În lucrarea Românii în francmasoneria universală, masonul Dan Amedeo Lăzărescu, menţionează numele acestui mare ierarh, specificând apartenenţa lui ca frate la Francmasoneria română.

Amfilohie Hotiniul- Episcop de Hotin
Amfilohie Hotiniul (n. circa 1730; d. circa 1800, Schitul Zagavia, comuna Scobinți, județul Iași) a fost un călugăr moldovean, care a îndeplinit pentru o perioadă funcția de episcop al Hotinului (1767-1770), de unde i se trage și numele. Este autorul primei lucrări românești de geografie, remarcându-se și ca traducător al unor lucrări de aritmetică.
Amfilohie Hotiniul s-a născut în jurul anului 1730. A fost călugărit la Mănăstirea Secu. A studiat probabil la Academia duhovnicească din Kiev; de asemenea a efectuat călătorii de studii la Roma.
Amfilohie Hotiniul a deținut funcția de episcop la Hotin din anul 1767 până în anul 1770. Este întâlnit apoi la Iași, dar mai ales la Schitul Zagavia (comuna Scobinți), de lângă Hârlău. A trecut la cele veșnice în jurul anului 1800, la Schitul Zagavia.
PS Amfilohie a tradus și adaptat următoarele lucrări didactice:
• Gramatica teologhicească (Iași, 1795) după Catehismul mitropolitului Platon Levsin al Moscovei;
• De obște gheografie (Iași, 1795), prelucrată, prin intermediul unei ediții italiene, după Geografia universală a iezuitului Claude Buffier (cu informații istorice și geografice asupra Moldovei);
• Elemente aritmetice (Iași, 1795), după Aritmetica italianului Alessandro Conti (cu menționarea unităților de măsură folosite în Moldova).
În manuscris a rămas Gramatica fizicii, lucrare de științele naturii, prelucrată tot din limba italiană. În manualele sale, PS Amfilohie a introdus o serie de termeni noi, care au rămas în uz până azi.

Gherasim Clipa-Episcop de Roman
Nascut in 1760, in Vicovu de Sus, jud. Suceava, in familie de preot (Barbovschi), decedat la 15 mart. 1826, in Iasi.
Calugarit la Putna, unde va fi invatat la “scoala duhovniceasca” organizata de Vartolomei Mazareanu dupa ocuparea Moldovei de nord de catre austrieci (1775), a trecut la manastirea Slatina, unde a ajuns dichiu (econom); aceeasi functie la Mitropolie (1787)
Episcop la Husi (2 iun. 1796, hirotonit a doua zi), apoi la Roman (25 mart. 1803), unde a pastorit pana la moarte (cu o intrerupere in timpul Eteriei: 1821 - 1822)
Reprezentant al miscarii iluministe din Moldova, a incurajat traducerea unor lucrari in romaneste.
In anul 1787 traducea din franceză un manuscris deosebit de important pentru istoria francmasoneriei, „Taina francmasonilor”, scris de abatele Gabriel Perau în 1742.

Mitropolitul Dionisie Lupu
Lupu Dionise, mitropolit. N. 25 febr. 1769, in Blajeni, jud. Buzau, decedat la 7 febr. 1831, in Bucuresti.
Calugarit in 1785, probabil la Mitropolia din Bucurestis ramas in slujba Mitropolieis egumen la Dealu (1795 -1807) pe care o reface -, apoi la Tismana (1807-1819), arhiereu titular Sevastias (din 1801).
In mai 1819, ales si inscaunat mitropolit al Ungrovlahiei, pastorind pana in timpul revolutiei lui Tudor Vladimirescu (apr./mai 1821), cand a parasit Bucurestii, refugindu-se la Brasovs revenit la Bucuresti abia in 1827.
Ca mitropolit, a platit datoriile Mitropoliei, a Iuat masuri in favoarea preotilor, inlaturand multe din abuzurile din “epoca fanariota”;
A indrumat scolile din eparhie, a trimis patru tineri la studii la Universitatea din Pisa;
A tiparit cateva carti:
- Apostolul (1820),
- Penticostarul (1820),
- Psalitirea (1820),
- Cuvinte sase pentru preotie de Sf. Ioan Gura de Aur (1820),
- Cuvant pentru preotie al Sf. Grigorie de Nazianz (1821)

Mitropolitul Irineu Mihălcescu
Irineu Mihălcescu, din botez Ioan Mihălcescu (n. 24 iulie 1874, Valea Viei, comuna Pătârlagele, județul Buzău - d. 5 aprilie 1948, Mănăstirea Agapia) a fost un teolog și ierarh ortodox român, care a îndeplinit demnitatea de mitropolit al Moldovei (1939-1947).
S-a născut într-un sat de munte, fiind al șaselea din cei zece copii ai preotului Ioan Mihălcescu și ai preotesei Elena. A primit la botez numele de Ioan. După absolvirea școlii primare din satul natal, a studiat la Gimnaziul din Buzău (1887-1889), Seminarul din Buzău (1889-1891) și la Seminarul “Central” din București (1891-1895). Și-a continuat pregătirea la Facultatea de Teologie din București (1895-1899), pe care a absolvit-o cu lucrarea “Sinodul III Ecumenic din Efes”.
Încă din perioada cât era elev la seminar, a început să predea ca preparator de limba greacă la Seminarul “Central” (1894-1900), apoi, după absolvirea facultății, a fost pentru o scurtă perioadă secretar al Internatului teologic din București (1900-1901) [1].
Dorind să-și desăvârșească pregătirea, a urmat studii de specializare la Facultățile de Teologie și Filosofie din Berlin și Leipzig (1901-1904). A obținut, la 13 iunie 1903, titlul de doctor în filozofie la Facultatea de Teologie și Filosofie din Leipzig, cu teza “Darlegung und Kritik der Religionsphilosophie Sabatiers”.
Reîntors în România după obținerea doctoratului, Ioan Mihălcescu a participat la concursul pentru ocuparea unui post la Facultatea de Teologie din București. A câștigat concursul și a fost numit profesor agregat (la 1 iunie 1904), apoi profesor titular (la 28 martie 1908) la Catedra de Teologie Dogmatică și Simbolică a Facultății de Teologie din București, unde a predat până la alegerea sa în scaunul mitropolitan al Moldovei (1939). În paralel cu activitatea didactică, a îndeplinit și funcții administrative, ca decan al Facultății de Teologie din Chișinău (1926-1927), apoi ca decan al Facultății de Teologie din București (1927-1929 și 1933-1936).
În anul 1923 a fost hirotonit de către mitropolitul-primat Miron Cristea ca preot pentru Biserica Amzei din București. A inițiat publicarea revistei “Curierul parohial al Bisericii Amzei”. A reprezentat Biserica Ortodoxă Română la diferite întruniri cu caracter ecumenic din străinătate, dintre care menționăm Congresul Alianței universale pentru înfrățirea popoarelor prin Biserică (Praga, 1928).
În anul 1936, preotul Ioan Mihălcescu a rămas văduv, în urma decesului soției sale, Anastasia [2]. S-a închinoviat în același an la Mănăstirea Sinaia, sub numele de Irineu, fiind apoi ridicat la rangul de arhimandrit.
Ales în anul 1936 ca arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, cu titulatura de “Târgovișteanul”, a fost hirotonit întru arhiereu la 17 octombrie 1936 și desemnat să conducă secția culturală a Consiliului arhiepiscopal. În această calitate, a fost desemnat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca locțiitor de episcop al Râmnicului-Noul Severin, cu titulatura de “Craioveanul” (1 noiembrie 1938 - 1 noiembrie 1939) și apoi ca locțiitor de mitropolit al Olteniei (1-29 noiembrie 1939).
A fost ales la 29 noiembrie 1939 ca mitropolit al Moldovei și înscăunat în Catedrala Mitropolitană din Iași la 17 decembrie 1939. A păstorit la Iași până la 16 august 1947, când s-a retras din scaun.
În calitate de mitropolit, a efectuat vizite canonice la numeroase parohii și mănăstiri din Arhiepiscopia Iașilor, s-a preocupat de învățământul teologic organizând diferite conferințe religioase, a repartizat circa 100 de preoți basarabeni refugiați la parohiile din Arhiepiscopia Iașilor unde urmau să slujească împreună cu parohii locali, s-a preocupat de strângerea de fonduri pentru ajutorarea săracilor, a achitat din salariul său taxele unor elevi bursieri, a trimis preoți confesori pe front sau în spitalele de campanie pentru a ține predici ostașilor prin care să le ridice moralul etc. [3]
S-a stabilit la Mănăstirea Agapia, unde a trecut la cele veșnice la 5 aprilie 1948, după inscripția de pe piatra sa de mormânt. Împrejurările retragerii sale din scaunul de mitropolit și apoi cele ale morții sale au ridicat controverse, insinuându-se că ar fi fost otrăvit pentru a-i lăsa locul lui Justinian Marina. A fost înmormântat în cimitirul mănăstirii.
La 24 aprilie 2004, cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la nașterea înaltului ierarh, a fost inaugurată casa memorială (reconstruită) a IPS Irineu Mihălcescu în satul buzoian Valea Viei din comuna Pătârlagele și a fost dezvelit un bust al acestuia în fața casei. Cu acest prilej s-a celebrat o slujbă de comemorare de către un sobor de preoti, în frunte cu PS Epifanie Norocel, episcopul Buzăului și Vrancei

Patriarhul Miron Cristea
Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Toplița d. 6 martie 1939, Cannes, Franța) a fost un publicist, filolog, politician român cu vederi anti-semite[1], senator, regent (20 iulie 1927 - 8 iunie 1930) și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1925 - 1939). În perioada 1 februarie 1938 - 6 martie 1939, a fost prim-ministru al României. La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.
Patriarhul dr. Miron Cristea s-a născut la 18 iulie 1868, în orașul Toplița (astăzi în județul Harghita), într-o familie de țărani români și a primit la botez prenumele Ilie. După mamă, provenea dintr-o familie greco-catolică.
A făcut studiile la Gimnaziul săsesc din Bistrița (1879 - 1883), la Gimnaziul grăniceresc din Năsăud (1883 - 1887) și apoi la Institutul Teologic din Sibiu (1887 - 1890). Ca elev la liceul din Năsăud, în anul școlar 1886 - 1887, Ilie Cristea a fost ales președinte al societății culturale Virtus Romana Rediviva, pe care o prezidase cu trei ani înainte George Coșbuc.
După finalizarea examenului de bacalaureat și absolvirea Academiei Teologice din Sibiu în anul 1890, Ilie Cristea a fost numit învățător-director la Școala confesională românească din Orăștie și a început să colaboreze la Telegraful Român. După un an, Mitropolia din Sibiu l-a trimis cu o bursă să studieze la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta (1891 - 1895), unde a obținut la 15 mai 1895 titlul de doctor în filologie. Teza de doctorat este întitulată Viața și opera lui Eminescu.
În timpul studenției, a colaborat ca jurnalist la ziarele Tribuna, Dreptatea și Gazeta Transilvaniei și a fost ales secretar al Societății studențești Petru Maior. În 1894, pe parcursul desfășurării “procesului memorandiștilor”, împreună cu alți 12 colegi, a redactat un manifest prin care țăranii din Ardeal erau chemați să participe în număr cât mai mare la proces. În luna septembrie a aceluiași an, a luat parte în cadrul unei delegații numeroase de studenți ardeleni la Congresul studențesc de la Constanța. În anii 1898 - 1900 a fost redactor la revista Telegraful Român.
Reîntors la Sibiu, Ilie Cristea a devenit funcționar la Centrul mitropolitan din oraș, întâi ca secretar eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului (1895 - 1902), unde a avut o activitate publicistică asiduă și meritorie, și în continuare în funcția de consilier mitropolitan la Arhiepiscopia Sibiului (1902 - 1909). În această calitate, Cristea s-a distins și ca bun administrator și organizator. Între altele, s-a îngrijit de proiectul edificării frumoasei catedrale ortodoxe din Sibiu.
În acest răstimp, Cristea a devenit și membru al clerului, fiind hirotonit la 30 ianuarie 1900 ca diacon necăsătorit și apoi ridicat la rangul de arhidiacon la 8 septembrie 1901. Este tuns în monahism la 23 iunie 1902 la Mănăstirea Hodoș-Bodrog, de lângă Arad, când a primit numele de monah Miron, iar la 13 aprilie 1903 a fost hirotonit ieromonah. La 1 iunie 1908 a fost ridicat la rangul de protosinghel.
Ieromonahul Miron Cristea a militat asiduu pentru emanciparea culturală a românilor din Transilvania. A promovat în acest sens:
• înființarea Băncii Culturale Lumina, care își propunea să acorde din dobânzi burse elevilor și studenților români și să ajute financiar familiile doritoare să învețe meserii;
• participarea la reuniunile “Asociației pentru cultura și literatura poporului român din Transilvania” (ASTRA), fiind, din 1905, președintele Despărțământului Sibiu;
• susținerea înființării Muzeului etnografic și de artă din Sibiu, căruia i-a scris statutul asociației;
• înființarea Societății pentru crearea unui fond de teatru român;
• înființarea, tot la Sibiu, a Reuniunii române de muzică, căruia i-a fost președinte;
• publicarea unei colecții de proverbe, strigături și zicale românești;
• sprijinirea intensă a școlilor confesionale aflate sub îndrumarea Bisericii. Cristea a inițiat și prezidat conferințe învățătorești;
• întreținerea unei corespondențe ample cu oameni de cultură contemporani, din toate ținuturile locuite de români. Împreună, între alții, cu marele filantrop basarabean, totodată prieten apropiat, Vasile Stroescu, Cristea a ctitorit și salvat numeroase biserici și școli românești din Transilvania.
Prin activitatea sa de sprijinire a emancipării românilor din Austro-Ungaria, Cristea s-a impus încă din tinerețe atenției generale și astfel a fost ales, la 21 noiembrie/3 decembrie 1909, episcop al Caransebeșului. A fost hirotonit arhiereu la 3 mai 1910, fiind instalat în scaun la 25 aprilie/8 mai 1910. În această calitate, a apărat școlile confesionale românești din Banat de încercările guvernului ungar din Budapesta de a le desființa.
Odată înfăptuită Marea Unire din 1918, episcopul Miron Cristea a făcut parte din delegația românilor transilvăneni care a prezentat actul unirii la București. Ca recunoaștere a meritelor sale în procesul unificării, Cristea a fost ales de Marele Colegiu Electoral, la 18/31 decembrie 1919, să ocupe scaunul (rămas vacant) de mitropolit primat al Bisericii din România întregită. Învestitura și înscăunarea au avut loc a doua zi.
La 7 iunie 1919 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, recunoscându-i-se prin aceasta și activitatea publicistică desfășurată până atunci. Cristea publicase o serie de lucrări, între care o monografie despre Alexandru Roman (1897) și o alta dedicată mitropolitului Miron Romanul (1898), apoi mai multe broșuri care conțineau cuvântări pe teme morale și patriotice, lucrarea „Proverbe, maxime, asemănări și idiotisme colectate din graiul românilor din Transilvania și Ungaria” (1901), iar în anul 1905 tipărise „Iconografia și întocmirile din internul bisericei răsăritene”, un valoros tratat de artă creștină, republicat ulterior, pe capitole, în periodicul „Telegraful Român”.
În calitate de mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române din România Mare, Miron Cristea a definitivat unificarea eclezială prin întocmirea rânduielilor și așezămintelor fundamentale ale Bisericii românești unificate. Dintre inițiativele în acest sens:
• unificarea bisericească a tuturor românilor ortodocși în baza principiilor Statutului șagunian, care a dat laicilor un rol sporit în administrarea chestiunilor bisericești;
• înființarea „Institutului Biblic”, care continuă să ființeze și astăzi, cu editură și tipografie.
Cristea a sprijinit de asemenea înființarea unor eparhii noi, între care Episcopia Armatei (cu sediul la Alba Iulia), precum și în Basarabia (la Bălți și Ismail), și a reînființat vechile centre episcopale de la Tomis (Constanța), Oradea Mare și Cluj, alegând pentru ele episcopi.
La sfârșitul primului război mondial, Cristea a participat, ca episcop al Caransebeșului, alături de episcopul unit Iuliu Hossu, la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, dând actului unirii binecuvântarea Bisericii creștine.
La 4 februarie 1925, mitropolitul primat Miron Cristea a fost ales patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind învestit și înscăunat la 1 noiembrie 1925, devenit astfel primul patriarh al creștinismului ortodox românesc. În calitate de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, el a desfășurat o intensă activitate cultural-misionară:
• revigorarea revistei Biserica Ortodoxă Română;
• înființarea la București a publicației eparhiale Apostolul, acest exemplu generalizându-se și la alte eparhii și chiar în unele parohii, care au scos foi parohiale;
• a stăruit asupra importanței predicii și a determinat publicarea unor părți din Sfânta Scriptură cu explicații pentru credincioși, precum și tipărirea și răspândirea unor broșuri cu cuprins religios și moral;
• a susținut intensificarea învățământului religios în școlile secundare, iar în privința pregătirii clerului, încă puțin numeros în raport cu cerințele timpului, a reînființat seminarii și a pus bazele altora noi.
• a sprijinit activitatea filantropică prin crearea Fondului Milelor, ajutorarea tinerilor teologi la studii în străinătate etc.
Prea Fericitul Miron a contribuit la strângerea legăturilor Bisericii Ortodoxe Române cu celelalte Biserici Ortodoxe surori, prin:
• trimiterea de delegații la conferințele interortodoxe de la Constantinopol (1923) și de la Muntele Athos (1930), ca și la întrunirile Mișcării Ecumenice;
• călătoriile sale în Orient, până la Locurile Sfinte (1927);
• intervenția sa la Patriarhia Ecumenică pentru ridicarea așa-numitei „Schismele bulgare” și pentru recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Albaneze;
• edificarea a două biserici românești la Ierusalim și la Iordan[necesită citare];
• înființarea Episcopiei Ortodoxe Române în Statele Unite și Canada (1934);
• primirea vizitelor efectuate la București de către ierarhi și reprezentanți ortodocși și neortodocși.
Importanța și prestigiului Bisericii Ortodoxe Române din acei ani au fost ilustrate de faptul că Biserica Ortodoxă Bulgară și-a luat o vreme Sfântul și Marele Mir de la Biserica Ortodoxă Română, iar patriarhul Ierusalimului a ținut să călătorească personal în România pentru a reînnoi vechile legături, uitate într-o vreme.
Ca lider național român și militant pentru unificarea teritorială a României, patriarhul Cristea a fost numit senator, regent (20 iulie 1927 - 8 iunie 1930) și, în cel din urmă an al vieții, în împrejurări deosebit de grele, prim-ministru, între 10 februarie 1938 și 6 martie 1939, dată la care a murit. Decesul a survenit la Cannes (Franța), unde plecase pentru tratament medical. Trupul neînsuflețit al patriarhului a fost înmormântat în Catedrala Patriarhală din București.
A fost succedat în funcția de premier de Armand Călinescu și în cea de patriarh de Nicodim Munteanu .
Sub pretextul că între anii 1918 și 1924 în România s-ar fi infiltrat evrei din fostele imperii Austro-Ungaria și Rusia, guvernul precedent, prezidat de Octavian Goga, încălcând prevederile Constituției și obligațiile internaționale asumate de România, a publicat la 21 ianuarie 1938 Decretul nr. 169 privind revizuirea cetățeniei, în virtutea căruia evreii cetățeni români erau constrânși să-și dovedească cu acte dreptul la cetățenie, în conformitate cu legea din 25 februarie 1924, în termen de 20 de zile de la afișarea listelor în comune și orașe. În baza acestui decret a fost revizuită situația a 617.396 de evrei, dintre care 392.172 (63,50%) și-au păstrat cetățenia română, iar 225.222 (36,50%) și-au pierdut-o. Evreii cu cetățenia pierdută au primit certificate de identitate valabile pe un an, cu posibilitatea de prelungire și au fost considerați străini fără pașaport, supuși regimului juridic ca atare Aceasta a fost prima dintr-o serie de legi descriminatorii, adoptate în cadrul unei politici de purificare etnică, prin care statul român își abandona cetățenii de origine evreiască, privându-i de cele mai elementare drepturi civice. Minoritatea evreiască, lăsată la bunul plac al unor funcționari publici regionali despotici a început să se expatrieze. Un val de intelectuali și industriași români de sorginte evreiască a părăsit România, economia și cultura română fiind lezate, iar intelectuali de frunte au protestat vehement
Guvernul Goga-Cuza s-a menținut la putere 44 de zile. Deși ar fi putut să abroge această lege, Patriarhul a fost cel care a aplicat-o, conform propriei sale viziuni anti-semite, militând pentru alungarea evreilor din România. Într-un articol al vremii, semnat de Miron Cristea, acesta scria că „a nu reacționa împotriva evreilor înseamnă a ne duce de vii la pieire”.
În anul 1938, revista Time, oferea o mostră din gândirea antisemită a patriarhului:
„Sarcina unui creștin este să se iubească pe sine, înainte de toate, și să se asigure că nevoile sale sunt satisfăcute. Abia atunci își va putea ajuta aproapele. De ce să nu scăpăm de acești paraziți care sug sângele românilor ortodocși ? Este o datorie sfântă să reacționăm împotriva lor - Patriarhul Miron Cristea”.
Unele surse susțin că Miron Cristea a reușit să pună capăt violențelor antievreiești din mandatul de 44 de zile al lui Octavian Goga

Inițiator al proiectului Catedralei Mântuirii Neamului
Între anii 1926 - 1929, au avut loc dispute în ziarele vremii privind locul pe care urma să fie construită viitoarea catedrală a Patriarhiei în București. Patriarhul Miron Cristea a prezidat la 19 februarie 1929 ședința de la reședința patriarhală la care a participat o comisie de experți care a analizat cele douăsprezece locuri propuse pentru amplasarea noii catedrale. În a doua ședință din 23 februarie 1929, în final, comisia a reținut trei propuneri:
• piața Bibescu Vodă, la poalele Dealului Mitropoliei și pe locul Halelor Centrale;
• terenul pe care în prezent se află Hotelul Intercontinental și clădirea Teatrului Național;
• terenul de pe Dealul Mihai Vodă, unde se afla Arsenalul Armatei, ce urma să fie mutat la marginea orașului.
Despre Dealul Mihai Vodă (Dealul Arsenalului), cei adunați dimpreună cu patriarhul au apreciat că locul era înalt și bun pentru catedrală, aflat și el în inima orașului, însă Cristea ceru trasarea de străzi și bulevarde concomitent cu asanarea împrejurimilor, ceea ce ar fi complicat proiectul și ar fi fost foarte costisitor. Ridicarea construcției pe Dealul Arsenalului sau în locul Teatrului Național ar fi presupus un amplu proces de expropriere. În consecință, a fost ales locul de la poalele Dealului Mitropoliei, în piața Bibescu Vodă.

parintele Anatole

Nimeni n-ar putea spune cu precizie cand a luat nastere Masoneria. Ceea ce este sigur insa este ca se pastreaza din vremuri imemoriale si ca nu a purtat intotdeauna denumirea de Masonerie. Este evident ca unele scoli vechi mistice din Egipt, Grecia si Orientul Apropiat au lasat o puternica amprenta pe ceremonialurile actuale, care initial erau niste testari, constituiau probe ce trebuiau trecute cu succes de cei ce deveneau ulterior demni pentru aceasta invatatura. Se cunosc, de pilda, asemanari cu societatea fondata de Pitagora si cu Fraternitatea lui Hermes Trismegistos din Hermopolis (Egipt), cu doctrina isiaca (Isis), cu misterele eleusine ale Greciei si cu misterele mitraice (Mithras) ale Romei antice. In general, putem spune ca breslele mestesugaresti medievale s-au transformat in loji operative care, la randul lor, au devenit baza Masoneriei de astazi.

Legendele masonice plaseaza formarea organizatiei in vremea construirii Turnului Babel, si cea a construirii Templului din Ierusalim de catre regele Solomon, despre care se pomeneste in Biblie
Cuvintele francmason, francmasonerie reprezinta forma romaneasca a cuvintelor free mason (limba engleza), franc maçon (limba franceza) sau frei Maurer (limba germana) care inseamna “liber zidar” si constituie o mostenire a uneia din radacinile francmasoneriei: breasla zidarilor care cladeau biserici, bazilici si catedrale in Evul Mediu. In secolul al XIX-lea, apare in limba romana si sub forma farmazon care provine din cuvantul similar rusesc, insemnand “nazdravan” si avand aceeasi origine ca si cuvintele farmec si farmacie (in limba greaca “vrajeala”, “leac”).

Francmasoneria este o organizatie ai carei membri sunt infratiti prin idealuri comune de natura atat morala cat si metafizica, prin initierea conforma unui ritual comun, prin juramantul depus pe o carte sfanta (in general Biblia sau Coranul) si, in majoritatea ramificatiilor, de credinta intr-o Fiinta Suprema, un Mare arhitect al universului. Potrivit lucrarii The New Encyclopedia Britannica, Francmasoneria este cea mai vasta societate secreta din lume, raspandindu-se mai cu seama datorita extinderii Imperiului Britanic, in secolul al XIX-lea.

Originea ritualului francmasonic

Ritualurile masonice dateaza de dinaintea secolului al XVIII-lea. Practic, ritualul Francmasoneriei a fost o continuare a practicilor si obiceiurilor instituite de munca de zi cu zi a masonilor operativi. Accentul s-a mutat treptat, de la virtuti practice la virtuti morale, intrucat masonii acceptati incepusera sa-i depaseasca numeric in loji pe fratii operativi. In masoneria speculativa incipienta nu exista decat un grad pana la Maestru. Abia mai tarziu au fost introduse in masoneria speculativa cele trei grade cunoscute astazi.

Originea primei Mari Loji

La inceputul secolului al XVIII-lea, in Anglia luasera fiinta numeroase loji. Pana in anul 1716, majoritatea lojilor erau compuse exclusiv din membri non-operativi. In decembrie 1716, cativa masoni din Londra au avut o intalnire informala. Membrii celor patru Loji s-au intalnit din nou pe 24 iunie 1717 si au infiintat prima Mare Loja. Aceasta zi se numara printre cele mai importante date din istoria Masoneriei, deoarece atunci s-a marcat debutul Francmasoneriei moderne. Cu mici exceptii, fiecare loja masonica regulara a primit girul unei Mari Loji, de aici concluzia ca toate provin, de fapt, din Marile Loji ale Angliei, Scotiei sau Irlandei. Fiecare Mare Loja are o jurisdictie teritoriala proprie sau reprezinta o anumita regiune. Fiecare stat din America este guvernat de o Mare Loja.
Patrunderea Francmasoneriei in Romania

In istoria neamului romanesc francmasonii au avut un rol determinant. Astfel, pe vremea pasoptistilor, exista in centrul Bucurestilor, alaturi de actualul Muzeu National de Istorie, o strada Farmazoana, disparuta o data cu regularizarea Dambovitei si cu reorganizarea urbanistica de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Ulterior, actuala strada Mircea Vulcanescu (Stefan Furtuna pe vremea comunismului) a fost inchinata Francmasonilor, nume pe care l-a pastrat pana in martie 1938. Caz unic in lume, Francmasoneria avea deci in limba romana un termen popular, si in capitala Tarii Romanesti o strada comemorativa.

In Romania francmasoneria este organizată sub mai multe obedienţe, mai exact, noua grupari masonice: Marea Loja Nationala Unita din Romania (cea mai veche), Marea Loja Nationala a Romaniei, Marea Loja Nationala din Romania, Marea Loja a Romaniei, Marea Loja Feminina a Romaniei, Marele Orient al Romaniei, Dreptul Uman din Romania, Marea Loja a Transilvaniei, Marea Loja Romana “UMSOI” .

In 2009, exista aproximativ 7500 de francmasoni romani, dintre care 7000 “regulari” (obedientele initial anglo-saxone ale Marilor Loji nationale) si 500 “liberali” (obedientele franceze ale Marelui Orient si a Dreptului Uman). Pe langa si printre aceastea, exista cercuri mai restranse, “gradele superioare”, care isi initiaza membrii in cunoasterea mai profunda a simbolisticii si a istoriei esoterice si spirituale a omenirii.
Scopul
Sa devii din bun mai bun, sa-ti intaresti personalitatea, sa-ti cultivi morala si spiritualitatea, sa-ti largesti orizontul mintii - reprezinta scopurile de baza ale Francmasoneriei. Masoneria cultiva principiul responsabilitatii si al moralitatii si ii încurajeaza pe francmasoni sa urmeze si in viata de toate zilele lectiile invatate in timpul ritualurilor.

Una dintre doctrinele universale ale Masoneriei este: “Fratia Omului si Paternitatea Lui Dumnezeu” (autoritatea parinteasca a lui Dumnezeu). Importanta acestui crez consta in aprofundarea celor trei dogme esentiale ale Francmasoneriei: Dragoste Frateasca, Ajutor si Adevar. Francmasoneria este, de asemenea, custodele traditiei initiatice. Datoria unui mason este aceea de a pastra si perpetua aceasta traditie, ceea ce constituie o responsabilitate uriasa.

Insa definitia data de masonii insisi Francmasoneriei este: o asociatie de oameni liberi si de bune moravuri care conlucrează pentru binele si progresul societatii, prin perfectionarea morala şi intelectuala a membrilor sai. O dată cu relativ recenta introducere a invatamantului laic gratuit in statele moderne democratice se poate intelege scopul francmasoneriei ca fiind partial implinit, dar inca in desfasurare.
Rolul simbolului si al alegoriei

Orice mason trebuie sa aiba cunostinte solide in ceea ce priveste simbolul si rolul simbolului in ritualuri, dupa cum un studiu comparat al mitologiei constituie baza unei bogate culturi masonice. In cadrul Masoneriei, Loja reprezinta nucleul. Simbolic, ea reprezinta Templul lui Solomon. Orice avansare si orice ritual au loc exclusiv in interiorul Templului, considerat replica perfecta a lumii divine. Templul este sacru, este centrul Universului. Structura, dimensiunile, proportiile - intr-un cuvant arhitectura - nu sunt decat imaginea reflectata in oglinda a Divinitatii. De regula, un Templu se afla in munti, la inaltime. Este considerat centrul cosmosului, un loc sacru, iesit din comun. Templul este locul unde umanul se poate intalni cu Divinul.

Masonii inteleg foarte bine importanta atotcuprinzatoare in religie a simbolului pietrei. Sunt posibile referiri la timpuri indepartate, cand existau legaturi stranse intre zei si piatra, considerata de unii istorici drept imagine arhetipala, reprezentand realitatea absoluta. Se crede ca multi dintre zeii vechi, ca de pilda Mithras, ar fi luat nastere din piatra (petra genitrix), atributele acesteia (stabilitate, soliditate, nemurire) fiind si atributele zeilor.

Astazi, principalele simboluri masonice sunt cele “Trei Mari Lumini”: “Echerul”, “Compasul” si „Volumul Sfintei Legi” (cel mai renumit dintre simbolurile masonice), precum si litera “G”, scrisa in interiorul unui echer si al unui compas, care reprezinta de fapt initiala cuvintelor: God (zeu), geometrie, generare, geniu, gnoza, etc. Albert Mackey considera ca masonii au fost invatati ca “Masoneria si geometria sunt sinonime” si ca “simbolurile geometrice care se gasesc in ritualurile Francmasoneriei moderne pot fi considerate ramasitele secretelor geometrice cunoscute de masonii Evului Mediu, despre care acum se crede ca s-au pierdut”.

Geometria oculta, denumita uneori “geometrie sacra”, foloseste de mult timp simboluri geometrice, ca de exemplu, cercul, triunghiul, pentagrama, precum si altele, pentru ilustrarea unor idei metafizice si filozofice.
Christopher Knight si Robert Lomas au dat o interpretare interesanta bine cunoscutului simbol masonic al echerului si compasului. Ei sustin ca a aparut ca o forma stilizată a vechiului simbol care reprezinta puterea unui rege - o piramida a carei baza reprezenta puterea terestra, peste care era gravata o piramida intoarsa, care constituia puterea cerească a preotului. Aceste piramide ale puterii creeaza prin alaturare simbolul care a ajuns sa fie cunoscut sub numele de “Steaua lui David”.

“Acest simbol a fost folosit pentru prima oara pe scara larga atunci cand a aparut pe frontispiciul unui mare numar de biserici crestine in Evul Mediu, iar cele mai timpurii exemple de folosire a acestuia, spre uimirea noastra, le-am gasit pe cladirile ridicate de catre Cavalerii Templieri. Utilizarea sa in sinagogi a aparut mult mai tarziu”, scriau cei doi autori.
Simbolistica Francmasoneriei are in mare parte surse biblice, bazandu-se, in special, pe legendele despre constructia Templului lui Solomon din Ierusalim. Accentul cade pe cultivarea virtutilor morale, estetice, pe crearea unui caracter bazat pe principiul Adevarului.

Una dintre traditiile masonice sustinea ca Avraam, patriarhul evreilor, le-a transmis egiptenilor invataturi speciale inainte de potop. Mai tarziu, aceste invataturi (despre care se spunea ca ar fi reprezentat opera legendarului Hermes Trismegistus) au fost adunate intr-un volum de catre filozoful grec Euclid, care le-a studiat sub numele de “geometrie”. Mai intai grecii si apoi romanii, au numit aceasta disciplina “arhitectura”.
Organizarea

Aceasta organizatie prezenta in majoritatea tarilor cu civilizatie de origine europeana, este impartita in obediente, ele insele impartite in loji (zise si ateliere) de cate 7-50 de persoane (uneori chiar mai multe).

xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

1-

 2-Massoneria e società. Tendenze attuali della Massoneria universale

Recent, s-a desfasurat la Deva un simpozion pe tematică masonică. 

Organizat  de  Asociaţiea Profesorilor de Istorie, filiala Hunedoara, simpozionul a reunit cercetători, istorici, profesori de istorie, reuşind să adune un numeros auditoriu. Manifestarea, de o înaltă ţinută, a propus atenţiei participanţilor o temă oarecum inedită în peisajul cultural românesc: “Masoneria: trecut, prezent, viitor”. Subiectele prezentate de conferenţiari,………, au fost diverse, reuşind să abordeze în profunzime fenomenul masonic: de la rolul masoneriei în fondarea statului american şi în construcţia statului român modern, relaţia lui Alexandru Vaida-Voevod cu francmasoneria, la receptarea masoneriei în societatea românească actuală. S-au prezentat şi studii mai aplicate precum istoria masoneriei din zona Sibiului în secolul al XVIII-lea şi rolul lojii arădene “Concordia” în oraşul de pe Mureş la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX.
Subiect fascinant, istoria masoneriei a intrat treptat şi în atenţia istoricilor profesionişti din România, deschizându-se astfel posibilitatea realizării unor studii serioase, bine documentate, bazate pe documente de arhivă, pe studiul unor memorii, jurnale etc. În unele universităţi occidentale de prestigiu, există de o bună perioadă catedre de studii masonice şi chiar module de masterat axate pe studierea fenomenului masonic. În ţara noastră, s-au făcut în ultimii ani câţiva paşi importanţi în sensul abordării academice a acestei realităţi istorice, dar încă mai există prejudecăţi izvorâte din ignoranţă. Iar, cum se cunoaşte, ignoranţa naşte intoleranţă.

sursa: http://antoniu.infotv.ro/

2-Massoneria e società. Tendenze attuali della Massoneria universale
 
Recentemente, un simposio si è tenuto presso il Deva su temi massonici.
Organizzato dall’Associazione degli insegnanti di storia, un ramo di Hunedoara, il simposio ha riunito ricercatori, storici, docenti di storia, riuscì a raccogliere un vasto pubblico. La manifestazione, tenuta alta l’attenzione dei partecipanti ha proposto un soggetto alquanto insolito nel panorama culturale rumeno, “Massoneria: passato, presente, futuro.” Temi presentati dagli oratori ,………, sono state mescolate, in grado di affrontare in modo approfondito il fenomeno massonico: il ruolo nella fondazione della Massoneria di Stato americano e la costruzione dello stato moderno romeno, Alexandru Vaida Voivod rapporto con la massoneria alla reception nella società rumena oggi muratura. Sono stati presentati e studi applicati e la storia nella massoneria maggio zona Sibiu nel XVIII secolo e il ruolo Arad Loggia “Concordia” nella città Mures alla fine del XIX e XX secolo.
Affascinante argomento, la storia massonica poco a poco l’attenzione degli storici di professione in Romania, aprendo la possibilità di condurre una ricerca seria e ben documentata, basata su documenti d’archivio, lo studio di documenti, giornali, ecc. In alcune prestigiose università occidentali, vi è un buon momento e anche i servizi di istruzione massonica moduli incentrata sullo studio dei maestri fenomeno massonico. Nel nostro paese, hanno compiuto alcuni passi avanti negli ultimi anni ai fini di approccio accademico a questa realtà storica, ma ci sono ancora pregiudizi derivanti dall’ignoranza. E, come è noto, l’ignoranza, l’intolleranza nato.
Fonte: http://antoniu.infotv.ro/

Un capitol special al istoriei francmasoneriei in Transilvania este consacrat contributiei acestei miscari la realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. In acest context, legaturile cu francmasoneria ale lui Alexandru Vaida Voevod, in doua randuri presedinte al Consiliului de Ministri al Romaniei Mari (1919-1920 si 1933-1934) si membru de frunte al delegatiei romanesti la Conferinta de Pace de la Paris din anul 1919, se numara printre cele mai discutate subiecte ale istoriei noastre contemporane.

Masoneria in serviciul Marii Uniri
Alexandru Vaida Voevod a intrat in loja Ernest Renan, apartinand Marelui Orient al Frantei, in anul 1919, in timpul Conferintei de Pace de la Paris, cu scopul de a crea, in acest fel, un avantaj delegatiei romanesti in negocierile cu reprezentantii Marilor Puteri. Vaida Voevod a marturisit el insusi acest lucru in repetate randuri, incercand insa sa creeze impresia ca legaturile sale cu fracmasoneria s-ar fi limitat la acest unic episod. Documentele existente in colectiile Muzeului National de Istorie a Transilvaniei sugereaza insa ca legaturile lui Vaida Voevod cu masoneria nu au fost conjucturale, ele putand fi urmarite documentar pana in anul 1930

In Memoriile sale, redactate in ultimii ani de viata, Alexandru Vaida Voevod prezinta adeziunea sa la loja pariziana mai degraba ca pe un fapt divers. “Huard era redactor la Le Temps si Venerabilul Lojii francmasonice Ernest Renan. In intelegere cu Bratianu, am facut cunostinta cu dansul si am intrat in loja, impreuna cu C. Brediceanu, M. Serban, Gh. Crisan, I. Pilat, Tr. Vuia si V. Nitescu. Dupa indeplinirea formalitatilor rituale, am participat de 4-5 ori la lucrarile lojii”. Cu prilejul alegerilor parlamentare din anul 1937, Vaida Voevod afirma, intr-o cuvantare catre natiunea romana, ca inscrierea sa in loja pariziana fusese facuta din necesitati diplomatice: “Am fost si francmason.

Eram cu Ionel Bratianu la Paris si pentru ca majoritatea delegatilor la Conferinta Pacii erau masoni a trebuit, de circumstanta, sa imbrac si eu pielea lor. Acolo am vazut cu ochii mei ca francmasoneria franceza este jidovita, ca ea traeste in fratie de cruce cu Moscova si cu marele capitalism international evreesc”. In iunie-iulie 1941, in doua articole publicate in ziarul Curentul, Vaida Voevod mersese chiar pana la a nega implicarea sa in activitatea masonica, fapt explicabil in contextul politic din perioada intrarii Romaniei, alaturi de puterile Axei, in razboiul impotriva Rusiei Sovietice. In aceste articole, Vaida Voevod afirma printre altele: “Am facut parte ca simplu membru din Loja Ernest Renan la Paris timp de 5-6 luni, pe vremea Conferintei de Pace din 1919, cu aprobarea, daca vreti din insarcinarea, sefului meu de atunci, president al consiliului de ministri si prim delegat al Romaniei la acea conferinta, I.I.C. Bratianu”; “Francmasoneria romana a fost si a ramas un mare moft. Nu se achitau taxe, nu se adunau membrii in numar reglementar spre a tine sedinte… Din 1920 am rupt orice legatura cu Loja Ernest Renan, din Paris, singura loja unde mersesem in conditiile aratate si din care loja, in 1923 am fost radiat, dupa ce din 1920 nu mai dadusem nici un semn de viata pentru ei si nu mai achitasem nici taxele reglementare. Nu am mai fost in alta loja franceza. In francmasoneria romana n-am fost niciodata”.

Inadvertente intre declaratii si documente
Intre declaratiile lui Alexandru Vaida Voevod si documentele pastrate la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei exista insa o serie de inadvertente care lasa loc altor interpretari. Astfel, carnetul de membru (Carte d’identite Maconique) al Lojii Ernest Renan, eliberat pe numele lui A. Vaida Voevod in anul 1921, atesta achitarea a trei cotizatii trimestriale in cursul anului amintit. O scrisoare expediata din Tunis, la 4 februarie 1924, avandu-l ca destinatar pe Victor Sterea, cuprinzand o intreaga serie de consideratii asupra similaritatilor dintre francmasoneria romana si cea europeana, ii este trimisa in copie si lui Alexandru Vaida Voievod, in calitatea sa de fruntas al francmasoneriei transilvanene. O alta scrisoare, datata 22 februarie 1928, ii este adresata lui Vaida Voevod insusi de catre G. Peydavi de Tangeres, Venerabilul Lojii Ernest Renan. In aceasta scrisoare, Vaida Voevod este felicitat pentru “atitudinea energica” cu care aparase in Parlamentul Romaniei “dreptul la libertatea cuvantului si la libera critica parlamentara, inerenta oricarei democratii adevarate”. Peydavi de Tangeres il asigura pe Vaida Voevod, aflat pe atunci in opozitie, “ca masonii nu-si abandoneaza niciodata fratii, mai ales cand acestia lupta pentru apararea unui atat de nobil ideal”.

Este evident, asadar, faptul ca cel putin una dintre contraafirmatiile lui Vaida - “am facut parte ca simplu membru din Loja Ernest Renan la Paris, timp de 5-6 luni, pe vremea Conferintei de Pace din 1919″ - nu poate fi intru totul reala. Avem de-a face in acest caz, probabil, cu o ocultare a adevarului, cu o afirmare partiala a acestuia, menita sa arunce o umbra de incertitudine asupra intregii chestiuni. Afirmatia facuta de Vaida si reprodusa in randurile de mai sus trebuie interpretata, cu siguranta, doar in litera sa, in sensul ca Vaida Voevod a fost un membru “simplu” al lojii doar in cele “5-6 luni” ale perioadei sale de ucenicie, inainte de a i se deschide drumul catre gradele superioare. Ascensiunea sa in structurile masonice trebuie sa fi fost una rapida, de vreme ce alegerea sa in calitatea de membru emerit al Suveranului Sanctuar al Romaniei, in iunie 1923, pare sa ofere o confirmare indirecta a faptului ca Vaida se numara deja la aceasta data printre detinatorii gradului 33.

Spre a ne mentine insa in zona certitudinilor, vom concluziona spunand doar ca Alexandru Vaida Voevod, om politic si patriot roman transilvanean, a aderat cu certitudine la o loja subordonata Marelui Orient al Frantei in perioada Conferintei de Pace de la Paris, pentru a crea Romaniei un avantaj fata de statele cu care avea divergente teritoriale. Nu este insa foarte clar daca activitatea sa masonica a debutat cu adevarat in Parisul anului 1919 sau daca a avut precedente legate de masoneria central-europeana; este la fel de putin clar cand a incetat aceasta activitate, in caz ca acest lucru s-a intamplat vreodata. Documentele aflate la dispozitia cercetatorilor arata insa, fara urma de indoiala, ca Alexandru Vaida Voevod a fost in perioada 1919-1930 un membru marcant al Masoneriei din Romania, recunoscut ca atare de fratii masoni din Europa si de dincolo de Atlantic.

g.m.s.

In primul rind, Francmasoneria este o frăţie a oamenilor liberi, indiferent de religie sau de clasa socială. intemeiată pe principiul toleranţei, Masoneria se dezvoltă prin diversitatea sa confesională şi socială, spre atingerea unui ţel comun: urmarea propriului drum al fiecăruia dintre noi către perfecţionarea de sine.

De aceea, Francmasoneria oferă unelte Simbolice şi Tradiţionale oricui doreşte să se perfecţioneze. Oricine se poate autoperfecţiona prin experienţa vieţii şi o bună inţelegere a eticii.

Masoneria este o frăţie care permite fiecăruia să se imbogăţească din experienţa celorlalţi, devenind astfel capabil să răspundă in mod practic la multitudinea de probleme pe care le implică societatea contemporană. “Modernitatea” incetează să mai fie asociată unei idei monolitice, presupunind complexitatea şi varietatea tuturor interacţiunilor noastre.

Este un pas spiritual, structurat asemeni unei organizări a vieţii umane şi a unei modalităţi de existenţă. Organizaţia Masonică există pentru a garanta libertatea şi independenţa creaţiei şi muncii fiecăruia, cit şi pentru a asigura un sprijin colectiv.

Drumul este alcătuit din mai multe etape, care permit un progres continuu. Datorită acestui amestec dintre libertatea individuală şi Tradiţie, care ar putea să pară surprinzător, Francmasoneria a putut să aibă o continuitate inalterabilă din secolul al XVIII-lea pknă in prezent, răminind  in acelaşi timp neschimbată şi totuşi contemporană.

O alianţă a oamenilor liberi Cultivarea libertăţii celorlalţi este mai importantă decit cultivarea propriei libertăţi. in ceea ce priveşte libertatea celorlalţi, nu numai că iţi poţi imbogăţi propriile idei şi experienţe, dar, mai mult decit atit, e posibil să descoperim că propriile noastre certitudini nu mai sunt chiar atit de imuabile şi distincte. Sub nici o formă nu se caută să se ajungă la un sincretism intre religii şi umanism, scopul fiind ca fiecare dintre noi să fim deschişi către orice cultură universală care a contribuit la evoluţia culturii intregii umanităţi.

Respectind libertatea celorlalţi se poate ajunge la descoperirea propriei libertăţi, făcind abstracţie de toate structurile, obiceiurile şi credinţele pe care le-am adoptat in mod inconştient. Omul este legat de foarte multe tradiţii naţionale şi religioase. in concluzie, nu se pune in discuţie negarea propriei credinţe, ci acceptarea credinţei celorlalţi in deplină cunoştinţă şi libertate.
in cele din urmă, această libertate poate fi verificată prin extinderea afirmaţiei că mişcarea Masonică nu va coincide niciodată cu personalitatea unui singur om.

instruire pe calea vieţii Unitatea biologică a umanităţii presupune stoparea rasismului. Nu există om superior ori inferior semenului său, ci doar o mare diversitate etnică şi culturală la care se adaugă diferitele grade de evoluţie a societăţilor umane. intre Om şi toate fiinţele din Univers, de la cele infinit de mici pină la cele nespus de mari, se creează o relaţie de interdependenţă, şi, fiind conştient de acest lucru, fără nici o reprezentare dogmatică, Omul se uneşte cu spiritul etern, Sufletul ori Arhitectul Cosmosului, simbolul perfecţiunii.

O educaţie morală Cuvintul “moral”, considerat intr-o anumită perioadă drept a fi dogmatic şi revalorificat astăzi in numele “eticii”, are mai multe inţelesuri. in Masonerie, in drumul fiecăruia către perfecţionare, face parte din drumul către libertate şi semnifică o noţiune simplă: punerea in concordanţă a gindurilor cu faptele noastre. Această armonie este insă greu de realizat in societatea noastră contemporană şi implică o mare doză de stăpinire de sine şi curaj.

Asociaţie fraternă
Atunci cind incerci să te perfecţionezi, este important să găseşti un grup de oameni, să faceţi schimburi de idei, să vă sprijiniţi reciproc şi să practicaţi impreună virtutea toleranţei.
Francmasoneria este o frăţie, ce există datorită eforturilor depuse impreună de un grup de oameni care lucrau uniţi de acelaşi gind şi conştientizau că in acest mod avansează pe drumul perfecţionării de sine. Această frăţie este o legătură profund conştientizată, care ne leagă de toţi ceilalţi, fie că sunt Masoni ori nu.

O perspectivă modernă asupra societăţii Omul modern trebuie să gindească la scară mondială; el trebuie să vadă dincolo de barierele rasiale, filosofice şi religioase care cel mai adesea il separă de semenii săi. in toate manifestările sale, dogmatismul nu poate fi decit nefast pentru lumea in care trăim noi in prezent. Masoneria este o experienţă care demonstrează că universalitatea nu este şi nici nu trebuie să fie sinonimă cu uniformitatea, ci dimpotrivă.

Un pas către viaţa spirituală
Pentru a izbindi in păstrarea echilibrului dintre diversitate şi armonie, Masoneria tradiţională face apel la principiul suprem care este dincolo de realitatea materială, socială şi religioasă. Unii oameni ii spun iDumnezeui, alţii i Energiei, iinsă in Masonerie este numit i Marele Arhitect al Universului i pentru a se evita discuţiile sterile. Credinţa intr-o fiinţă superioară sau intr-un principiu suprem şi practica de autoperfecţionare definesc Masoneria drept un mod spiritual de a fi in lume, in cel mai larg sens al termenului.

O societate organizată Francmasonii lucrează impreună in Loji care, la rindul lor, formează o Mare Loj\ sau un Mare Orient. Fiecare Lojă este formată dintr-un consiliu şi un preşedinte (Maestrul Venerabil), precum in orice altă societate. Pe aceeaşi structură, Marile Loji au un Mare Consiliu. Această structură nu se constituie ca o ierarhie, ci ca o formă de organizare. Consiliul indeplineşte rolul de a coordona activitatea unei Loji, precum Marea Lojă coordonează activitatea Lojilor. Pentru că in interiorul acestei forme de organizare să nu se creeze centre de autoritate individuală, Consiliile şi Marile Consilii trebuie să fie alese prin vot la intervale regulate. Principiul absolut este: “Masoni liberi in Loji libere”. Francmasonul trebuie să respecte şi să slujească un singur lucru: obligaţia pe care şi-a asumat-o de bună voie şi nesilit de nimeni, aceea de a lucra pentru perfecţionarea de sine.
O perfecţionare realizată in trepte
Masoneria este structurată pe trei sisteme graduale, altfel spus pe cele trei grade: ritualul. Diversitatea alegoriilor şi bogăţia lor sunt foarte mari, deoarece nu se poate inainta decit pas cu pas, Masoneria fiind structurată pe un sistem de grade, fiecare reprezentind pasul care trebuie făcut către perfecţionare. Dacă s-a mai urcat cu un pas pe scara şlefuirii de sine nu inseamnă că se instituie un raport de superioritate faţă de cei care nu au făcut pasul respectiv. E de datoria celui care a mai făcut un pas să i i ajute pe ceilalţi să urce către propria perfecţionare. Fiecare grad presupune experienţa definitorie şi are propriul simbolism la care Francmasonul este chemat să mediteze.

CE NU ESTE FRANCMASONERIA

A spune ceea ce nu este Masoneria, doar prin procedeul comparaţiei cu ceea ce este, nu constituie decit o probă insuficientă in incercarea de a demonstra ceea ce este cu adevărat. Oricum, trebuie clarificate anumite neinţelegeri şi interpretări eronate, ce se dezvoltă pe principiul dovezilor provenite din propagarea unor simple zvonuri.

Francmasoneria nu practică “prozelitismul”, ne incercind să facă “campanii de recrutare”. Altfel s-ar cunoaşte mult mai multe amănunte despre existenţa şi scopurile sale.
Francmasoneria nu este o organizaţie elitistă, atita timp cit principalul criteriu de primire de noi membri il constituie dorinţa sinceră a fiecăruia de a se perfecţiona, iar pentru a indeplini calitatea de membru una dintre cerinţe este aceea de a achita o cotizaţie anuală, precum se practică de altfel in orice altă asociaţie. insă nu este o societate filantropică ori cu scopuri comerciale, precum sunt unele cluburi.
Este un pas spiritual, structurat asemeni unei organizări a vieţii umane şi a unei modalităţi de existenţă. Organizaţia Masonică există pentru a garanta libertatea şi independenţa creaţiei şi muncii fiecăruia, cit şi pentru a asigura un sprijin colectiv. Drumul este alcătuit din mai multe etape, care permit un progres continuu. in ciuda faptului că cele mai multe Obedienţe nu admit femeile ca membri, asta nu inseamnă că Masoneria este destinată exclusiv bărbaţilor, din moment ce există Obedienţe atit feminine, cit şi mixte. Francmasoneria nu este o religie sau o sectă, ci o apropiere spirituală intemeiată pe libertatea fiecăruia şi toleranţă reciprocă. Se acceptă membri indiferent de clasa lor socială.
Nu este o societate secretă, din moment ce Masoneria este constituită drept o asociaţie recunoscută oficial, iar existenţa sa şi scopurile sale sunt făcute publice.
Nu este nici o organizaţie ocultă, din moment ce se sprijină numai pe ideile şi opiniile tuturor membrilor săi şi pe schimbul de experienţă a tuturor fraţilor, prin folosirea uneltelor in mod simbolic.

O societate prozelită Francmasoneria nu converteşte adepţi, deoarece esenţa ei constă in cu totul altceva decit prozelitismul: candidatul trebuie să simtă liber şi nesilit de nimeni chemarea de a impărtăşi modul de viaţă al Masoneriei prin libertatea alegerii sale. Este ceva obişnuit ca cei care aşteaptă să fie iniţiaţi să simtă necesitatea de a evolua cu sufletul şi mintea deschise,impărtăşind astfel acelaşi gind cu cei care s-au şlefuit şi sunt Francmasoni. in trecut, cind cineva dorea să fie iniţiat, trebuia să aibă un anumit număr de recomandări din partea unor Masoni. Astăzi, acest lucru nu se mai intimplă.

O societate elitistă
Masoneria nu trebuie concepută ca o elită socială sau economică, din simplul motiv că bogăţia sa este rezultatul diversităţii membrilor (şi cind menţionăm acest lucru nu ne referim la aspectul financiar).
Vom intreba pe cel care doreşte să fie iniţiat dacă scopul său este acela de a se perfecţiona. Deci Masoneria nu trebuie inţeleasă ca un club de servicii şi nu este nicidecum locul in care există interese financiare.
Taxa de adeziune nu este cu mult mai mare decit cea necesară pentru a intra in oricare altă asociaţie, sportivă sau de alt fel, şi nu ar trebui prin urmare să reprezinte un impediment pentru cel care vrea să facă acest pas in mod sincer.

O societate filantropică
Masoneria nu este o societate filantropică, căci scopul său este şlefuirea de sine a membrilor săi. in mod normal, oricine are convingerea că munca unui singur om trebuie să se reflecte in mod pozitiv asupra intregii societăţi, insă acest lucru ar fi consecinţa unei acţiuni individuale şi nu ar reprezenta scopul fundamental şi principal in sine. Acestea fiind spuse şi făcute, dragostea aproapelui se manifestă prin caritate, insă nu trebuie să uităm că acesta nu este singurul mod.

O societate misogină
Marea Lojă nu acceptă decit bărbaţi in rindurile sale. insă acest lucru nu este obligatoriu să se intimple in toate structurile masonice. De fapt, există Obedienţe care sunt in exclusivitate feminine, cit şi unele care sunt mixte. in altă ordine de idei, Francmasoneria işi are originea in sistemul medieval de “Companionaj”, moştenind astfel o tradiţie ce era destinată doar bărbaţilor. Iar şlefuirea sinelui implică reacţii diferite din punct de vedere afectiv din partea bărbaţilor şi femeilor. (Bărbatul provine de pe Marte, iar Femeia de pe Venus!). Oricine poate alege liber să impărtăşească aceste sentimente cu persoane de alt sex, intrind astfel intr-o Obedienţă mixtă, sau să trăiască toate acestea separat fiind de sexul opus, intrind intr-o Obedienţă exclusiv masculină ori feminină.

O religie sau o sectă

Francmasoneria nu poate fi o religie sau o sectă, din simplul motiv că aceasta ar fi impotriva principiilor Toleranţei şi impotriva libertăţii fiecărui individ. Existenţa Masoneriei este legată de interzicerea categorică de a forţa un om să impărtăşească convingerile altuia, fie ele de natură religioasă ori politică. Dacă Tradiţiile sale sunt respectate, intreaga organizaţie Masonică este concepută astfel incit să permită fiecărui membru in parte să işi şlefuiască propriul drum, imbogăţindu-se pe sine prin diversitatea experienţelor trăite şi a opiniilor celorlalţi. Bineinţeles, nu se punein discuţie impunerea punctului de vedere al unei singure persoane asupra celorlalţi, indiferent de cine este, chiar de este in posesia adevărului absolut.
in mod contrar cu ceea ce se intimplă in cadrul celor mai multe secte, oricine este liber să iasă din organizaţia Masonică. Francmasoneria nu işi impune propria voinţă - este cu adevărat un drum pe care fiecare şi-l alege de bună voie şi nesilit de nimeni. insă, in cazul in care nu corespunde cu ceea ce simte un om, respectivul este oricind liber să demisioneze.

societate secretă
Masoneria nu este o societate secretă deoarece nu există nici un mister privind existenţa şi scopurile sale. Mai mult de-atit, majoritatea simbolurilor şi ritualurilor pot fi descoperite in orice bibliotecă. Dacă incercăm să păstrăm ritualurile secrete, e tocmai pentru a permite candidaţilor să trăiască din plin ceea ce trebuie să experimenteze de unii singuri. Din acest motiv orice candidat trebuie să ia o hotărire de unul singur, inţelegind astfel ce i i poate oferi lui Francmasoneria. De asemenea, aceasta constituie şi o parte din respectul reciproc dintre fraţi, luind in consideraţie şi discreţia de a nu-ţi dezvălui Fraţii Masoni. in schimb, fiecare membru decide de unul singur momentul oportun de a dezvălui faptul că este Francmason, in concordanţă cu gradul de inţelegere şi toleranţă a societăţii in care trăieşte şi de climatul său profesional.

O societate ocultă
Ocultismul nu trebuie confundat cu esoterismul. Ocultismul se bazează pe practici cu un caracter mai mult sau mai puţin magic, in timp ce esoterismul (care literal inseamnă “calea interioară”) este o metodă pe care se fundamentează trăirea şi existenţa individuală. “Esoterismul” este opusul “exoterismului”, care presupune impunerea “adevărului” personal asupra celorlalţi. in acest sens, Masoneria este o societate esoterică, insă nicidecum ocultă. Dacă ritualurile sunt practicate, se pot descoperi in ele multe elemente ce constituie prilej de meditaţie. Aceste ritualuri sunt indispensabile dacă nu dorim ca munca noastră să rămină exclusiv intelectuală: nu prin cuvinte ne perfecţionăm, ci prin ceea ce trăim.

Marea Lojia Romana UMSOI

In lumina documentelor istorice, Francmasoneria a fost introdusa in Tarile Romane la inceputul secolului al XVIII-lea , venind din Italia si fiind adoptata ca un curent de gandire intelectualala curtile domnilor Moldovei si Valahiei.

Iata cateva nume de voievozi si domnitori masoni: Constantin Mavrocordat, Scarlat Ghica, Alexandru Moruzi, Mihai Sutu, Alexandru Ioan Cuza ….etc. Au apartinut masoneriei si ilustre personalitati ca : Dimitrie C. si Ioan C. Bratianu, Costache Rosetti, M. Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri, I.Heliade Radulescu, Cezar Bolliac, Nicolae Balcescu, Dimitrie Bolintineanu, Titu Maiorescu; …….. cateva capete bisericesti, masoni proeminenti, care au ilustrat epoca prin stralucita lor prezenta: episcopul de Husi – Leon Gheuca, ajuns tarziu Mitropolit al Moldovei, Amfilochie – Episcop de Hotin, Gherasim – Episcop de Roman, Dionisie Lupu – Mitropolit al Ungro-Vlahiei.

De retinut ca masonii romani au introdus printre altele Codul Civil ( zis Codul lui Napoleon ) au creat Crucea Rosie, au fondat Scoala de Arte si Meserii, au legiferat egalitatea tuturor in fata legii, dezrobirea tiganilor, invatamantul public si gratuit si diverse reforme in favoarea poporului.

Franc-Masoneria a construit Romania moderna.

Poporul roman este nascut crestin, dar natiunea romana este opera eforturilor masonice, de la sfarsitul secolului al XVIII-lea pana in anul 1918.

Istoria a fost insa aspra cu aceasta natiune, ca si cu creatoarea ei.

Daca dramele si traumele Romaniei sunt mai bine cunoscute astazi, sfasierile masonice inca zac intr-o zona

a discretiei.

Aceste sfasieri au inceput in jurul anului 1870 si au incetat in anul 1990, cu u foaste scurt reviriment masonic intre anii 1945 si 1948. Astfel, din voia lui Dumnezeu, lumina aprinsa in anul 1945 a palpait continuu, pana in anul 1990, cand s-a reaprins spectaculos. Iar supravietuitorii anilor 1945-1948, dupa aprecieri cam 17 la numar in 1990, au fost priviti ca niste patriarhi.

Aceasta lumina trebuie sa ramana aprinsa.

Pentru celelalte lucruri, faca-se voia Marelui Architect al Universului.

Spre deosebire de alti ani, cand era un adevarat pelerinaj de personalitati politice si diplomati la mormantul fostului ministru de Externe al Romaniei, renumitul diplomat interbelic Nicolae Titulescu, aflat in curtea Bisericii Sf. Nicolae din Scheii Brasovului, ieri, monumentul funerar din marmura neagra a fost aproape pustiu.

Doar pr. prof. dr. Vasile Oltean, directorul Muzeului Primei Scoli Roma-nesti, s-a ingrijit sa indeplineasca indatorirea crestineasca de a-l pomeni, slujindu-i slujba de parastas. I s-au alaturat, dintr-o pura coincidenta, 16 persoane, cu tinute si atitudini ceremonioase, care au declarat ca sunt doar simpli cetateni, admiratori ai carierei exemplare a diplomatului roman si de aceea au dorit sa-si prezinte omagiile la mormantul acestuia, unde au depus o coroana de flori si au aprins luma-nari.

Pe coroana din splendizi trandafiri albi-sidefii scria insa pe o parte a panglicii “MLR UMSOI” (ceea ce se traduce prin Marea Loja Romana - Uniunea Masonica de Stricta Observanta Initiatica), Nicolae Titulescu nr. 2 Valea Tarlungului, si pe cealalta, “Preaiubitului nostru frate de la Orientul Etern”.

Si-a dorit sa fie ingropat la Brasov Nicolae Titulescu, nascut in 4/17 martie 1882, a trecut la cele vesnice in ziua in care implinea 59 de ani, 17 martie 1941.

Nascut la Craiova ca fiu al unui avocat, si-a petrecut copilaria la mosia tatalui sau in Titulesti, Olt. Dupa terminarea liceului “Carol I” la Craiova in anul 1900 cu premiul de onoare, studiaza dreptul la Paris obtinandu-si doctoratul cu teza “Essai sur une théorie des droits éventuels”. In 1905 s-a intors in Romania ca profesor de drept la Universitatea din Iasi, iar in 1907 se muta in Bucuresti.

In urma alegerilor din 1912, devine deputat pe listele Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, iar cinci ani mai tarziu devine membru al guvernului lui Ion I. C. Bratianu ca Ministru al Finantelor.
In vara anului 1918, impreuna cu alti fruntasi romani (Take Ionescu, Octavian Goga, Traian Vuia, Constantin Mille) infiinteaza la Paris Comitetul National Roman, cu scopul de a propaga in opinia publica internationala dreptul poporului roman la unitatea nationala, comitet recunoscut oficial de guvernele puterilor aliate ca organ plenipotentiar al natiunii romane.

In perioada 1927 - 1936, Nicolae Titulescu a fost de mai multe ori ministru de Externe.
Incepand din anul 1921 a functionat ca delegat permanent al Romaniei la “Liga Natiunilor” de la Geneva, fiind ales de doua ori (1930 si 1931) presedinte al acestei organizatii. In aceasta calitate a militat pentru pastrarea frontierelor stabilite prin tratatele de pace, pentru raporturi de buna vecinatate intre statele mari si mici, pentru respectarea suveranitatii si egalitatii tuturor statelor in relatiile internationale, pentru securitate colectiva si prevenirea agresiunii.

In 1936, regele Carol al II-lea il indeparteaza din toate functiile oficiale si il obliga sa paraseasca tara.
Stabilit la inceput in Elvetia, apoi in Franta, Nicolae Titulescu a propagat chiar si in exil prin conferinte si articole de ziare ideea mentinerii pacii, anticipand pericolul unui nou razboi.

Fundatia Europeana care ii poarta numele - creata in martie 1991 si resuscitata in 2002 - se lauda ca i-a indeplinit vointa testamentara, ca ramasitele sale pamantesti sa se odihneasca in Transilvania, la Brasov, dar in acest an se pare ca a uitat de comemorarea lui.